Nu îl vrea nimeni pe Cristiano Ronaldo! Situația portughezului, analizată de o legendă a lui FC Liverpool

Nu îl vrea nimeni pe Cristiano Ronaldo! Situația portughezului, analizată de o legendă a lui FC Liverpool

Ana-Maria Popescu

Data publicarii: Joi 04 August 2022, 11: 40

Data actualizarii: Joi 04 August 2022, 11: 42


Superstarul portughez nu este mulțumit de situația „diavolilor roșii”, dar și de faptul că echipa nu evoluează în UEFA Champions League și a început să își caute echipă. Cristiano Ronaldo le-a transmis oficialilor clubului că își dorește să plece și nu s-a prezentat la sesiunile de pregătire ale următorului sezon, ratând și turneul de pregătire internațional. 


Cristiano Ronaldo a evoluat 45 de minute în ultimul amical al lui Manchester United, dar a fost schimbat la pauză și surprins ulterior părăsind stadionul cu mult timp înainte de fluierul final. Mai mult, atacantul a fost filmat în timpul meciului, când avea o discuție în contradictoriu cu antrenorul Erik ten Hag, care i-a și criticat pe jucătorii care au plecat mai devreme de la stadion


Jamie Carragher îl critică pe Cristiano Ronaldo 


Legenda lui FC Liverpool, Jamie Carragher, a vorbit despre situația portughezului, având cuvinte dure. În opinia fostului jucător, Cristiano Ronaldo nu mai este dorit de nimeni în momentul de față, nici măcar de actuala echipă. 


„Întotdeauna am gândit că e un transfer ciudat. Am simțit mereu că se va ajunge la situația asta, chiar și dacă Ronaldo făcea treabă bună la United. 


Cariera sa s-a prelungit pentru că e un mare profesionist, însă acum are 37 de ani, va face 38 în acest sezon, și nu este același jucător. Este în continuare un mare marcator, însă nu e același. Se poate să greșesc, dar cred că niciun alt club din Europa nu îl dorește. 


Nu pare că United poate să îl scoată, așa că momentan nici alte cluburi nu îl vor. Cred că dacă îl întrebi pe Ten Hag, nu cred că îl vrea. Nu sunt foarte sigur că vestiarul lui Manchester United îl vrea pe Cristiano Ronaldo în acest moment”, a declarat Jamie Carragher pentru Sky Sports, citat de Mundo Deportivo.  

Read More